Mesajul plin de adevăr a comedianului George Carlin către omenire! Cuvintele lui o să-ți dea fiori!

Când i-a murit soția, cunoscutul comediant, actor și scriitor – George Carlin a scris acest articol, extrem de expresiv și relevant și în zilele noastre.

„Paradoxul vremurilor noastre este că avem structuri înalte, dar toleranță scăzută; autostrăzi largi, dar vederi înguste.

Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.

Avem case mari, dar familii mici; comodități mai bune, dar timp mai puțin.

Avem cea mai bună educație, dar minte mai puțină; cele mai bune cunoștințe, dar evaluăm situația din ce în ce mai rău. Avem mai mulți experți, dar și mai multe probleme; cea mai bună medicină, dar o stare de sănătate mult mai rea.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea iresponsabil, râdem prea puțin, mergem prea repede, ne supărăm prea ușor, ne culcăm prea târziu, ne trezim prea devreme, citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și ne rugăm prea rar.

Avem cerințele prea înalte, dar valoare redusă. Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des. Știm cum să supraviețuim, dar nu știm să trăim. Adăugăm ani la viața umană, dar nu oferim viață anilor.

Am ajuns până la lună și înapoi, dar cu greu trecem strada pentru a face cunoștință cu noul vecin.

Cucerim spațiul cosmic, dar nu și sufletele.

Facem mai multe lucruri, dar nu și mai bine.

Curățăm aerul, dar poluăm sufletul.

Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.

Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține.

Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.

Creăm tehnologie nouă, care stochează mai multă informație, dar comunicăm din ce în ce mai puțin.

Este timpul fast-food-urilor și alimentației incorecte, a oamenilor mari și a sufletelor mici, a profitului rapid și a relațiilor dificile.

Este timpul în care cresc veniturile în familie, dar crește și numărul divorțurilor; se construiesc case frumoase, dar se distruge armonia din ele.

Timpul vitrinelor pline și a depozitelor goale.

Este timpul în care tehnologia îți permite să primești această scrisoare și, în același timp, să o distribui sau pur și simplu să faci click pe „Delete”.

Ține minte: petrece mai mult timp cu cei pe care îi iubești, pentru că ei nu sunt cu tine pentru totdeauna.

Îmbrățișează cu căldură omul pe care îl iubești, pentru că este unica comoară pe care o poți oferi din inimă și nu costă niciun bănuț.

Spune-le „Te iubesc” persoanelor dragi, dar mai întâi simte acest lucru cu adevărat.

Săruturile și îmbrățișările pot rezolva orice problemă, atunci când vin din inimă.

Țineți-vă de mână și bucurați-vă de momentele petrecute împreună, pentru că într-un anumit moment, omul pe care îl iubești nu va mai fi lângă tine.

Fă-ți timp pentru iubire, pentru comunicare și fă-ți timp pentru a fi capabil să împărtășești tot ce ai de spus.

Pentru că viața nu se măsoară în numărul de respirații, ci în momentele care-ți taie respirația.”

Louise Hay: „Tot ce trebuie să știți vine la locul potrivit și în momentul potrivit.”

Dacă citești acum aceste rânduri, înseamnă că ești un admirator sau admiratoare a minunatei Louise Hay și crezi în puterea gândurilor și a cuvintelor pozitive! Iată câteva gânduri motivaționale ale scriitoarei:

Viața e foarte simplă. Ceea ce oferim, aceea primim! Noi singuri suntem sursa îngrijorărilor noastre, a realității înconjurătoare și a tuturor celorlalte elemente din ea. Pe de altă parte, după ce am stabilit o armonie și un echilibru în conștiința noastră, începem să găsim aceeași și în viață.

Punctul de putere este aici și acum în mintea noastră. Toată lumea, inclusiv eu, este pe deplin responsabilă pentru toate evenimentele din viața lor, cele bune și cele rele. Fiecare gând ne creează în mod literal viitorul.

Forțele Universului nu ne judecă și nu ne critică niciodată. Ne acceptă așa cum suntem noi. Apoi reflectă convingerile noastre în mod automat.

Noi ne formăm convingerile în copilărie, apoi mergem prin viață, recreând situații care s-ar potrivi convingerilor noastre.

Noi trebuie să facem singuri alegerea de a ne elibera și de a ne ierta pe noi înșine și pe toți fără excepții. Poate că nu știm cum să iertăm, dar trebuie să ne dorim cu tărie acest lucru.

De îndată ce o persoană se îmbolnăvește, trebuie să caute în inima sa pe cine trebuie să ierte.

Când ne iubim pe noi înșine, aprobăm acțiunile noastre și rămânem noi înșine, viața noastră devine atât de frumoasă, inexprimabil de frumoasă.

Acceptarea de sine este cheia spre schimbările pozitive din viața noastră.

În fiecare dintre noi încă mai există un copil de trei ani care este speriat și care își dorește doar un pic de dragoste.

Pentru a schimba pe cineva, trebuie mai întâi să te schimbi singur. Trebuie să îți schimbi cursul gândurilor.

Dacă în viața noastră ceva ni se dă ușor, atunci acestea nu sunt lecții, este ceea ce știm deja.

Cea mai mare rezistență în noi apare din cauza fricii – frica față de necunoscut.

Mintea ta este instrumentul tău și tu decizi cum să o folosești.

Să-ți amintești mereu trecutul – înseamnă să te rănești în mod intenționat.

Dragostea este singurul răspuns la oricare dintre problemele noastre, iar drumul către o astfel de stare este prin iertare. Iertarea dizolvă ofensa.

Pentru a te elibera de trecut e nevoie să înveți să ierți.

Niciodată, indiferent de situație nu trebuie să te critici.

Iubirea nu este o manifestare externă, este întotdeauna în noi!

Dacă nu ar exista convingerea, nu ar exista nici manifestările ei.

Nu trebuie să credeți în tot. Tot ce trebuie să știți vine la locul potrivit și în momentul potrivit.

Gândurile pe care le emitem și cuvintele pe care le rostim dau naștere experiențelor cu care ne confruntăm.

Dacă ție ți-e ușor de regulă să-ți înțelegi propria durere, fă un efort în a înțelege și durerea celui care te-a rănit.

Cu cât mai mult păstrez o anumită convingere, devine tot mai clar, că anume de această convingere trebuie să mă eliberez.

Să te iubești înseamnă să sărbătorești însăși existența personalității tale și să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru darul vieții.

Dacă vrei să faci o schimbare, e nevoie și de răbdare. E ca și cum plantezi o sămânță din care îți vine greu să crezi că va ieși o adevărată plantă, dar după ceva timp asta se întâmplă, cu condiția să nu tai primii lăstari, doar pentru că nu vezi încă o plantă matură.

Mulți oameni de pe această planetă suferă din cauza nemulțumirii față de sine și a vinovăției. Acesta este un simplu gând, iar gândurile pot fi schimbate.

Ori de câte ori apare o problemă nu înseamnă că avem ceva de făcut, ci ceva de aflat.

Pentru a deveni posesorii tuturor lucrurilor incredibile, trebuie mai întâi să credem că ele sunt posibile.

Atunci când ne este frică, ne străduim să subordonăm totul controlului nostru. Astfel, nu permitem schimbărilor pozitive să se întâmple în viața noastră. Ai încredere în viață. În ea există tot de ce avem nevoie.

Problemele reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea de sine.

Pentru a dobândi putere și a duce la bun sfârșit toate schimbările inițiate, este nevoie de timp. Timp și efort continuu.

Oamenii buni ne dăruiesc fericire, iar cei răi – experiență!

În viața aceasta este foarte important nu doar să primești, dar și să oferi. Și, pe lângă faptul că trebuie să fim capabili să ne îndepărtăm de oamenii care ne provoacă disconfort, ar trebui să încercăm să corespundem celor care ne ajută să creștem și să ne dezvoltăm ca personalitate.

Totuși, ar trebui să recunoaștem că nu există oameni absolut „buni”, la fel cum nu există și oameni absolut „răi”. Unul și același om îți poate aduce fericire sau te poate răni. Căci nu există nicio unitate de măsură pentru a cuantifica binele și răul.

Cu toții înțelegem că anumiți oameni aduc ceva pozitiv sau invers, ceva negativ în viața noastră. Și cu fiecare dintre ei avem o anumită relație.

Adesea, oamenii nu acționează decât în interesul lor. Iar atunci când aceștia se pun mai presus decât ceilalți, asta duce la dezamăgire. Dar, anume acești oameni ne oferă cele mai bune lecții de viață.

Oamenii, care ne oferă lecții de viață ne lasă cicatrici în suflet

Posibil, după ce ai citit titlul acestui articol, te-ai gândit deja la o anumită persoană sau la câteva care au fost parte a trecutului tău. Dar nu este mai puțin important să ne întrebăm pe noi înșine, dacă nu am rănit pe cineva din mediul nostru, dacă nu am făcut și noi vreun rău cuiva?

Desigur, nu suntem obligați să fim buni cu toți. Și uneori putem deveni motivul dezamăgirilor altor persoane. Dar dacă, din anumite motive luăm o decizie care, într-un fel sau altul, va avea consecințe negative asupra altei persoane, atunci este mai bine să încercăm să ne justificăm acțiunile (cel puțin pentru noi înșine).

Dar există oameni care nu se limitează deloc în astfel de acțiuni. Există oameni care sunt obișnuiți să se comporte așa și numai așa. Ei încearcă întotdeauna să-și satisfacă doar propriile nevoi, fără a acorda atenție sentimentelor altora.

Acest tip de oameni, trecând prin viața noastră, de regulă ne lasă cicatrici în suflet. De aceea, este foarte important să înveți să pleci de la ei (și nu doar fizic), să înveți să uiți și să nu te mai gândești niciodată la ei.

Oameni simpli, care ne dăruiesc fericire

Există și oameni cu adevărat buni, plini de modestie și frumusețe. Uneori, îți poate părea că au niște proprietăți magice, acțiunile lor fiind atât de sincere, lipsite de egoism și interese ascunse.

Da, sunt puțini, însă mai mult nici nu îți trebuie, pentru că ei sunt capabili să îți ofere tot de ce ai nevoie pentru a fi fericit!

Cât de mult înseamnă reciprocitatea…

Aici este important să țineți cont de faptul că nimeni nu se oferă în întregime pentru binele tău. Și dacă cineva este foarte bun cu tine, încearcă să-i răspunzi cu reciprocitate. Atinge un anumit echilibru în relația voastră, când ambele părți au de câștigat și nimeni nu pierde nimic.

Reciprocitatea implică recunoașterea virtuților altei persoane, a ceea ce face pentru tine, respect și înțelegere.

În concluzie, trebuie să știi că în drumul tău vei întâlni atât oameni „buni” cât și „nu prea buni”. Și toți ar trebui să îți ofere o anumită experiență.

Încearcă să nu te împovărezi cu oameni și relații, care nu duc la nimic bun, care te împiedică să te dezvolți ca personalitate. Permite durerii și dezamăgirii, care ți-a bătut odată la ușă, să plece pentru totdeauna. Învață din propriile greșeli și caută căi noi pentru a merge înainte.

„Ține minte: în cele mai dificile momente, Universul îți va oferi o mână de ajutor!”

1.Fericirea este în interior. Pierdem prea mult timp pe căutările de aprobare și consolare din partea celor din jur. Și întotdeuna se dovedește, că nu căutăm acolo unde trebuie. Caută în interior.

2.Fii recunoscător pentru toate. Pentru cele bune, cele rele, cele îngrozitoare. Viața este un cadou fără de preț. Iar plăcerea și durerea sunt parte a acestei vieți.

3.Schimbă percepția și viața ta se va schimba. Atunci când simți frică, furie, durere, pur și simplu privește situația din alt unghi de vedere.

4.Este imposibil să îi faci pe toți fericiți, rămânându-ți fidel. Mai bine să riști să rămâi neînțeles, decât să fii adorat, dar să te prefaci că ești altcineva.

5.Lumea din jur este o oglindă. Ceea ce iubim la alții este o reflecție a lucrurilor pe care le iubim în noi înșine. Ceea ce ne supără la alții indică lucrurile, la care trebuie să atragem atenția mai întâi de toate la noi înșine.

6.Fiecare om apare în viața noastră cu un scop anume. Noi singuri decidem, să învățăm sau nu din lecțiile pe care el ni le oferă. Cu cât mai prost e rolul lui în viața noastră, cu atât mai utilă este lecția.

7.Crede. Pur și simplu, să știi că în cele mai dificile momente, Universul te va susține și totul se va ameliora.

8.Nu lua totul prea aproape de inimă. Faptele altora reflectă ceea ce se întâmplă în viața lor personală. Și de regulă, asta nu te privește pe tine.

9.Natura vindecă. O plimbare în aer liber și priveliștea din jur pot avea efecte uimitoare. Îți pot elibera mintea de gândurile inutile și îți pot readuce starea pozitivă de spirit.

  1. Oamenii răniți rănesc alți oameni. Și oricum, iubește-i. Nimeni nu îți interzice să îi iubești la distanță.

11.Pentru a te vindeca trebuie să simți. Pune-ți fricile și slăbiciunile în față, realizează-le. Unica metodă de a scăpa de ele este să treci prin ele, să le trăiești. Este dificil să privești adevărul în față. Dar, se merită.

12.Perfecționismul este o iluzie. Relaxează-te. Tinde spre perfecțiune, dar permite-ți să greșești și să fii fericit indiferent de rezultat.

13.Scoate-ți ochelarii roz. Nu te concentra doar asupra propriilor scopuri și dorințe. Riști să ratezi frumusețea acestei vieți și a oamenilor din jurul tău. Lumea este uimitoare când mergi prin ea cu ochii larg deschiși.

14.Bucură-te de victoriile tale. Savurează fiecare, chiar și cel mai mic succes.

15.Învață să ierți. În primul rând trebuie să o faci pentru tine, nu pentru cei care te-au rănit. Iertând, vei cunoaște liniștea și libertatea pe care o meriți. Iartă ușor și repede.

16.Noi toți dispunem de o intuiție incredibilă. Dacă te oprești, încremenești și asculți atent, poți auzi vocea înțelepciunii tale interioare. Ascultă ce îți șoptește încet inima. Ea știe calea.

17.Lasă sufletul să-ți cânte! Fii sincer. Pe Pământ nu există un alt om la fel ca și tine. Fii sincer, trăiește și respiră cu pieptul deschis, mergând spre scopul stabilit.

18.Noi toți suntem creatori! Cu perseverență și concentrare poți face orice. Ține minte asta.

19.Fii înconjurat de oameni, care te iubesc și te susțin. Iubește-i și susține-i și tu. Viața este prea scurtă pentru mai puțin.

20.Mergi prin viață în ritm liber de dans. Dacă ai un mare vis, urmează-l cu pasiune. Dar ușor și păstrează o anumită distanță, pentru a fi flexibil și mobil, adaptându-te după ritmul schimbător al vieții.

21.Cu cât mai mult oferi, cu atât mai mult primești. Împărtășește-ți înțelepciunea, dragostea, talentul. Dăruiește din suflet. Și vei vedea, câte lucruri minunate îți întoarce viața.

22.Este important să nu te dăruiești întru totul. Pentru că dacă cupa ta interioară se va goli, atunci nu vei mai avea ce să oferi. Este important să păstrezi echilibrul.

23.Spune „Da!” lucrurilor care aprind scântei în ochii tăi. Spune „Nu” pentru tot ce nu te interesează și ce nu îți aduce plăcere. Timpul este o resursă prea scumpă, care nu poate fi recuperată. Petrece-l cu înțelepciune.

24.Uneori prieteniile se sfârșesc. Asta nu înseamnă că noi suntem răi. Pur și simplu, uneori fiecare își alege propriul drum în viață.

25.Să îți învingi frica este cel mai util lucru pe care îl poți face pentru tine. Astfel, îți demonstrezi că poți face orice. Este ca un generator de încredere în sine.

26.Corpul nostru este un transport, care ne duce spre realizarea visului nostru. Iubește-l și ai grijă de el, dacă vrei să te simți sănătos și energic. Dar nu exagera. Aspectul este subiectiv și cu timpul acesta se schimbă. Este important să te simți confortabil în propriul corp.

27.Spune-le cât mai des celor apropiați, cât de mult îi iubești. Aceste cuvinte nu sunt niciodată de prisos. Timpul acordat, prezența, dragostea și grija față de ei este cel mai bun cadou, pe care îl poți oferi.

28.Trăiește cu prezentul. Este singurul lucru pe care îl avem. Învață din greșelile trecutului, bucură-te de amintirile plăcute, dar nu te agăța de trecut și nu-l lăsa să te urmărească. Visează la viitor, dar iubește prezentul.

29.Viața este o serie de urcușuri și coborâșuri. Pentru a-ți elibera întregul potențial, ai nevoie și de una și de alta. Ține-te strâns și continuă călătoria.

30.Tu ești propriul tău guru. Întreaga viață ni se spune ce să facem, cum să gândim, ce este bine și cum să obținem succesul. Nu trebuie să crezi în toate. Gândește-te singur. Pe măsură ce vei începe să îți urmezi intuiția, te vei simți tot mai fericit și împlinit.

Corpul uman este capabil de lucruri uimitoare: 10 Cele mai noi Curiozități!

În fiecare minut, mor aproximativ trei milioane de celule din corpul uman și 300 de miliarde noi se nasc în fiecare zi. Suntem singurele creaturi de pe planetă care știu să plângă, să râdă și să exprime emoții complexe. Mușchii, oasele, organele interne, sângele și creierul se contopesc într-un mecanism biologic uimitor, capabil de lucruri incredibile!

1.Ideile geniale vin în timpul rutinei

Oamenii de știință sunt încrezuți că ai mult mai multe șanse să găsești inspirația în timp ce faci curățenie decât în timpul orelor de muncă grea asupra soluționării unei probleme. Rutina zilnică nu necesită includerea completă a creierului în lucru, în schimb se activează regimul „automat”. Datorită acestui fapt, creierul dispune de suficientă energie pentru a gândi liber și a găsi o soluție originală a problemei.

2.Muzica îți influențează comportamentul în magazin

Muzica de fundal se aude în magazine cu un scop anume, ea influențează comportamentul cumpărătorilor. De exemplu, muzica ritmată îi face pe clienți să se miște mai repede și să facă cumpărături impulsive. Muzica lentă, romantică, care răsună de obicei în cafenele îi face pe clienți să se relaxeze, să își dorescă să rămână cât mai mult și să mai comande ceva. Muzica clasică îi aduce pe clienți la cheltuieli excesive. Inconștient, noi credem că un magazin unde se aude muzică clasică vinde produse de înaltă calitate.

3.Fiecare om are un „al doilea creier” în intestin

Oamenii de știință numesc „al doilea creier” rețeaua de neuroni care se desfășoară de-a lungul întregului tract digestiv. Aceasta numără în jur de 100 milioane de neuroni – mai mult decât în întreaga măduvă a spinării.

Este uimitor faptul că rețeaua neuronală este doar jumătate din așa-numitul creier. Cea de-a doua jumătate include o varietate de bacterii care sunt conectate cu neurotransmițători și transmit creierului semnale în caz că ceva nu merge bine. Așa se explică de ce în stomacul nostru se produce un fel de fluturare înaintea unui examen sau a unui interviu de angajare.

4.Îngrijorarea te lipsește de gândirea flexibilă

Oamenii de știință au demonstrat că anxietatea nu doar ne distrage atenția, ci literalmente ne blochează o parte a creierului. Starea de îngrijorare perturbă funcționarea normală a neuronilor din cortexul prefrontal – zona care este responsabilă de un număr foarte mare de acțiuni. De exemplu, ea este cea care face planuri pe termen lung, evaluează riscurile, calculează recompensa, reglează emoțiile și ia decizii de soluționare a problemelor. Iată de ce psihologii recomandă să te odihnești bine înainte de a lua o decizie dificilă, care necesită mult calcul și atenție.

5.Dacă pui zahăr pe rană, aceasta se va vindeca mai repede

Medicii confirmă, că zahărul poate înlocui antisepticul, în caz că nu există alte opțiuni la îndemână. Este suficient să presori zahăr pe toată suprafața rănii și să aplici un bandaj deasupra. Zahărul absoarbe perfect lichidul, astfel rana va rămâne uscată mult timp. Iar acolo unde nu există umiditate, nu există mediu favorabil pentru reproducerea bacteriilor. Mierea are proprietăți asemănătoare, în plus, aceasta poate ameliora durerea.

6.O relație la distanță nu este mai proastă decât una normală

Ne-am obișnuit cu stereotipul că relațiile la distanță se sfârșesc trist. Totuși, psihologii au demonstrat că și astfel de cupluri pot crea alianțe puternice. Totul depinde de modul în care oamenii percep această relație. Încrederea psihologică este mai importantă decât contactul fizic.

7.Discuția cu sine ajută la rezolvarea problemelor

O discuție abstractă cu tine însuți te poate ajuta să îți readuci forțele morale sau să rezolvi unele probleme dificile. Oamenii de știință susțin că mult mai eficiente sunt discuțiile când vocea din capul tău îți vorbește la persoana a doua sau a treia. „Tu vei reuși să o faci!” sau „Ana va reuși!” funcționează mai bine decât autosugestia „Eu voi reuși!”. O astfel de abordare te ajută să de îndepărtezi de problemă și să privești situația în mod obiectiv.

8.Râsul nu doar prelungește viața

Râsul sincer are mai multe efecte asupra organismului. După un râs intens, corpul rămâne relaxat încă 45 de minute, datorită acestuia dispare stresul și starea de încordare. În plus, în timpul râsului corpul produce endorfine, care îmbunătățesc temporar starea de spirit și ameliorează durerea. Râsul influențează și imunitatea: reduce nivelul de cortizol, drept urmare crește numărul de anticorpi. Chiar și în lupta cu excesul de greutate, râsul este eficient, deoarece 10-15 minute de distracție pe zi ard în medie 40 de calorii.

9.Corpul uman conține aur

În medie, corpul unui om care cântărește 70 de kilograme conține aproximativ 0,2 mg de aur. Metalul prețios, sub formă de mii de particule circulă prin fluxul sanguin și îndeplinește o serie de funcții importante. În special, aurul ajută semnalele electrice să se deplaseze mai rapid prin corp, datorită faptului că metalul prețios este un conductor excelent.

10.Muzica la volum ridicat relaxează și calmează

Ne-am obișnuit să credem că muzica la volum ridicat ne face agresivi. Experimentele au dovedit contrariul. Câteva piese la volum maxim reduc stresul și ameliorează iritarea. Datorită muzicii, omul devine mai calm. În plus, după ce asculți câteva piese la maxim în căști, te încarci cu energie și poți lucra cu forțe noi. Muzica la volum ridicat resetează creierul, îi distrage atenția de la sarcinile de rutină și îl face să producă hormonul plăcerii, care normalizează starea emoțională.

Previziunile lui Nikola Tesla despre lumea secolului XXI: ,,Pământul se va transforma într-un creier imens”

În anul 1926 revista Collier’s a publicat interviul cu inventatorul Nikola Tesla. Conținutul descuției era șocant pentru acele timpuri, și până în prezent a rămas destul de curios.

Nikola Tesla are 68 de ani. El stă liniștit în cabinetul său, studiind lumea, pe care a schimbat-o cu mâinile sale, prezicând alte schimbri, care inevitabil se vor întâmpla datorită progresului omenirii. Tesla este un om înalt, slab și ascetic, care poartă negru. Își poate permite luxul, dar trăiește modest și are mare grijă de alimentația sa. Nu bea nimic înafară de apă și lapte, și nu a fumat din tinerețe.

Tesla a venit în America când era tânăr și foarte repede a fost recunoscut a fi un geniu tehnic. Datorită invențiilor sale electrice el a câștigat bani și a construit câteva fabrici, mai întâi în New York, apoi în Colorado și în Long Island.

Dispozitivele wireless

,,Odată ce au apărut sistemele fără fir, mi-am dat seama că această nouă artă îi va aduce omenirii mai mult decât orice descoperire științifică, pentru că aceasta distruge de fapt distanțele. Întreaga lume se va transforma într-un creier imens. Oamenii vor putea să comunice unii cu alții practic instantaneu, indiferent de distanță. Mai mult de atât, cu ajutorul televiziunii și a telefonului, vor putea să se vadă și să se audă de parcă ar sta față în față, necătând la miile de kilometri, iar dispozitivele care le vor permite să facă asta vor fi mult mai simple decât telefoanele noastre de azi. Oamenii vor putea urmări și asculta evenimente – inaugurarea președintelui, campionatul sportiv, lupte și noutăți – de parcă s-ar afla acolo.”

Granițe distruse

,,Toate căile ferate vor fi electrificate, iar locomotivele cu abur vor ajunge în muzee. Vor apărea mașini zburătoare, care nu vor avea pilot la bord și vor fi libere de orice restricții, pe care le au aeroplanele de astăzi. Vom putea ajunge din New York în Europa în doar câteva ore. Vom putea primiziarele cotidiene acasă prin intermediul rețelei fără fir în fiecare dimineață. Problema ce ține de parcarea automobilelor și construcția drumurilor va fi rezolvată. În orașele noastre vor apărea turnuri de parcare, iar străzile vor fi considerabil extinse.”

Statutul femeilor

Una din cele mai importante schimbări ale viitorului, Tesla o consideră schimbarea statutului femeilor. ,,Femeile vor reuși să obțină egalitate iar apoi și superioritate asupra bărbaților, datorită trezirii intelectului lor. Intelectul feminin a demonstrat că este capabil de aceleași realizări, de care este capabil și intelectul bărbaților, și această capacitate va fi extinsă. Femeia medie va fi nu mai puțin, iar apoi și mai educată decât bărbatul mediu. Femeile vor ignora trecutul și vor uimi civilizația cu progresul lor.”

Colliers, 30 Ianuarie, 1926

O femeie de 81 de ani, amendată că a mers prea încet pe trecerea de pietoni

O femeie de 81 de ani a fost amendată de polițiști pentru că mergea prea încet pe trecerea de pietoni.

Bătrâna nu a încercat să-i convingă pe polițiști să o ierte. Potrivit legii, pietonul surprins în timpul traversării de semnalul roșu trebuie să grăbească trecerea, iar dacă drumul este prevăzut cu un refugiu sau spațiu interzis circulației vehiculelor, să aștepte pe acesta apariția culorii verde.

Dialog cu bătrâna amendată:

Câți ani aveți?

81.

Ați mai trecut pe roșu până acum vreodată?

Nu. N-am trecut nici acum. Am pornit pe verde, dar s-a schimbat când eram eu pe la mijloc.

Dvs. mergeți puțin mai încet.

Sigur că da!

Și de fapt, vă amendează pentru mers încet pe verde.

Da, mă amendează că am trecut pe roșu.